Serviciile financiare și piețele de capital

UE a reacționat la criza economică și financiară care a început în 2008 cu o serie de reforme menite să asigure stabilitatea piețelor financiare și să îmbunătățească supravegherea acestora. Stimularea creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a investițiilor reprezintă o prioritate majoră pentru Uniunea Europeană. De aceea. este important să se creeze o bază solidă pentru un sistem financiar european care să favorizeze creșterea economică, crearea de locuri de muncă și investițiile. Sectorul financiar trebuie să își îndeplinească rolul de finanțator al economiei reale.

O inițiativă esențială pentru realizarea acestui obiectiv este crearea unei uniuni a piețelor de capital, care are scopul de a asigura dezvoltarea unor piețe financiare bine reglementate, stabile, eficiente și competitive la nivel mondial, în interesul întreprinderilor și al consumatorilor. Ca parte a procesului de aprofundare a UEM, finalizarea uniunii bancare este, de asemenea, importantă, întrucât consolidează reziliența UE la crizele financiare și îi protejează pe deponenți.

Poziția CESE cu privire la serviciile financiare și piețele de capital

CESE consideră că o abordare armonizată, globală și integrată privind reglementarea sectorului financiar este importantă pentru a crea condiții de concurență echitabile între instituțiile financiare și între statele membre și pentru a reduce riscurile în sectorul financiar. Măsurile de reformă din Europa trebuie să contribuie la consolidarea cadrului prudențial și de rezoluție pentru bănci și alți actori financiari. O mai bună partajare a riscurilor în uniunea bancară trebuie să fie însoțită de măsuri suplimentare de reducere a riscurilor. CESE este convins de faptul că uniunea piețelor de capital poate contribui în mod eficient la o relansare economică sănătoasă și stabilă, într-un mediu de reglementare mai unificat.